Motivatie

         De ce scriu?  

              Nu am nimic de oferit decât o singura inima cu care îmi iubesc nebuneşte pânã la epuizare si sufocare familia, un suflet chinuit de dorinţa mea de a învãţa sã simt frumos şi  multele mele întâmplãri pe care le uitasem prãfuite într-un cotlon al amintirilor mele. N-aş mai fi umblat acolo dacã n-ar fi emanat uneori vechi umbre ale acestora, (ca un vin bun şi maturat) fãcând curioase persoanele ce-mi sunt mereu alãturi. Cine sunt eu?   sunt ţâncul acela sfios de deunazi speriat de fiecare foşnet, copilul vrãjit de poveştile marinarilor ce se întorceau cu feţele arse de soare din Labrador, Bermude şi Las Palmas, adolescentul îndrãgostit  de povestile cu Martin Eden de Jack London.

Din mers

Din mers

Îmi amintesc cum copil fiind, într-un amurg sângeriu pe când toatã mahalaua se bulucea adunatã într-o şezãtoare la poarta babei Genova, de al cãrui zarzãr din curtea ei mi-a rãmas legatã o parte a copilãriei, baba aceasta(mãtuşa tatei) îşi fãcea streaşinã ochilor cu mâna ei truditã şi privind atentã spre apusul acela sangeriu spre care eu nu aveam tãria şi curajul sã privesc, ne povestea cum soarele prinse a lua diverse forme care prevesteau grozãvii greu de imaginat.  

Ştiu cã atunci, cu inima sãrindu-mi din piept am fugit speriat ascunzându-mã în cea mai dosnicã odaie a casei şi cu pumnişorii mei micuţi, strânşi şi apãsaţi cu putere în orbitele ochilor înspãimântaţi, cu capul afundat în pernele mari şi moi, ca nu cumva sã fiu auzit plângând şi astfel sã le dau prilej celorlalţi sa-mi spunã cã pentru ei rãmâneam un plânguţã sau un gãgãuţã ce dãdeam cu uşurinţã apã la şoricei, în timp ce ei îşi vedeau mai departe nepãsãtori de ale lor cu seninãtate, nu era chip sã-i înţeleg cum de puteau rãmâne aşa nepãsãtori când baba Genova ne spunea atât de alarmatã şi de convingãtore ce urma sã vinã.

 La lumina slabã a asfinţitului, când lucrurile cãpãtau umbre necuprinse şi înfricoşãtoare, toate prevestirile babei Genova dobandeau dimensiuni apocaliptice. Pãstrez în memorie încã frânturi din poveştile acelor şezãtori dar cel mai proaspete mi-au rãmas în memorie sentimentele trãite intens atunci, atât de demult. Unele erau poveşti de necrezut, altele înspãimântãtoare şi stãteam cu toţii, de la mic la mare cu ochii zgâiţi şi iscoditori aţintiţi spre povestitor, cu sârguinţa de a nu pierde nimic, fãrã sã fi existat bule de avertizare sau restricţionare pentru copii şi fãrã sã ne fi atenţionat cineva cã povestirile puteau sã aibã un impact emoţional puternic. Le auzeam şi înţelegeam dupã puterea mea de înţelegere de atunci iar ulterior în timp, pe mãsurã ce creşteam acumulând noi cunoştinţe în educaţie, încercam sã reînţeleg sub altã luminã poveştile de atunci.

Tot ce iubesc pe lume: copilul, sotia si marea

Tot ce iubesc pe lume: copilul, sotia si marea

Uneori am ciudata impresie cã toate nu sunt decât amintirile unei alte vieţi uitate, ce mã bântuie acum permanent, la ceasuri de tihnã şi meditare. Vremurile au trecut şi s-au schimbat infiorãtor de mult, uneori trãim cu atâta vitezã încât mã întreb dacã nu cumva am uitat sã coborâm în gara propriilor noastre vieti, rãmânând doar simpli spectatori ai destinelor noastre. În goana aceasta nebunã nu mai avem timp de nimeni şi de nimic, nici de cei dragi şi nici de noi şi iubirile noastre. Cine şi-ar mai dori sau cine ar mai avea timp acum de şezãtorile acelea de odinioarã, de la vremea tainicilor asfinţituri de soare,  pe când televizorul acela alb/negru  era unic în tot satul şi instalat la caminul cultural, pe când lumina electricã era doar o poveste neverosimilã spusã doar de cei care cãlãtoreau des la oraş, pe când copiii oamenilor simpli de la ţarã nu ştiau de ciocolatã, frişcã, pepsi ci doar de magiun şi zahãr cu pâine şi multã bragã la sarbãtori. Poveştile mele le înşir aici pe blog, din lipsa acelor şezãtori la care sã le mai istorisesc, din lipsa urechilor rãbdãtoare care sã le mai asculte (ocupate fiind acum cu prea multe cãşti muzicale)şi le mai scriu pentru toţi cei dornici sã le împãrtãşesc o fãrâmã din trecutul acelor ani zbuciumaţi şi nu în ultimul rând le mai scriu pentru cã altfel nu am ştiut sã le spun toate acestea celor mai importante persoane din viaţa mea. Nu mi-am propus nimic, cred ca viaţa trebuie trãitã aşa brutã cum o primim, programarea ei riguroasã ar priva-o de farmecul misterului, tot ceea ce fac eu în viaţã este exact ce am facut mereu, sã mã arunc cu capul înainte, în marele necunoscut.

 

5 răspunsuri la Motivatie

  1. Toma zice:

    Ai talent si perspective sa devii o mare scriitoare. Mergi inainte cu amintiri care sunt de mare
    valoare,de velul in care le scrii.

    • Multumesc pentru apreciere! Desi sunt un iubitor al cuvintelor, nu ma supar niciodata cand le vad deformate sau gresite, fiind in firea oamenilor sa greseasca. Sunt un „el” si nu o „ea” asa cum mi te-ai adresat dar asta nu stirbeste cu nimic din mesajul tau catre mine. drept pentru care iti mai multumesc inca odata! Multa bafta!

  2. savedanube zice:

    imi aduc aminte cand era hram la Calica si venea balciul … n-aveam voie sa ma dau in roata mare cu lanturi pt ca eram prea mica, dar luminile erau stralucitoare, harmalaia de nedescris

  3. Există prejudecata că moldovenii știu a povesti frumos. Domnia ta povestești tare frumos și nu pari a fi moldovean. Mulțumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s