O ZI SPECIALA

Zilele se succed bulucindu-se unele dupã altele, mânate cu viteze colosale greu de explicat şi imposibil de înţeles  aiurindu-ne cu graba în care suntem nevoiţi sã le trãim. Devenim rigizi şi apatici, lacomi de nevoia acutã de timp, depãşiti uneori de ritmul alert în care se deruleazã toate faptele importante din vieţilor noastre.  Ne lãsãm cu greu cuceriţi de farmecul vieţii şi de frumuseţile ei iar amintirile întâmplãrilor noastre nu ne mai pot opri mãcar pentru câteva clipe sã contemplãm. Nu mai existã rãgaz pentru aşa ceva şi încã vreo alte câteva lucruri obişnuite şi importante. Amânãm în graba noastrã mai toate lucrurile importante care nu se amânã niciodatã, cu iluzia cã mâine vom avea mai mult rãgaz pentru ele, dar pe care nu-l mai gãsim niciodatã iar minţile şi gândurile noastre devin o valmã de nedescris. Pe unele  le uitãm înstrãinându-ne pe nesimţite tot mai mult de propriile noastre trecuturi. Mã bucur acum nespus de mult de clipele când uneori, împreunã cu mami ne depãnãm amintirile şi mã cutremur cât de multe am putut uita. Vânez şi aştept cu nerãbdare aceste clipe, aproape cerşindu-le hazardului, în care mami sã mã rãsfeţe cu felul ei unic şi imposibil de imitat, haios şi savuros de a povesti toate întâmplãrile cu tine de când erai doar o gâgâlice nãstruşnicã şi neastâmpãratã şi pânã azi. Gândindu-ne la tine ne înflãcãrãm şi ne trezim  râzând fericiţi de parcã tot ce s-a povestit şi ascultat s-ar fi derulat chiar atunci lângã noi, ca un film vechi şi frumos, proiectat pe-un ecran împletit din sufletele noastre.  Nu am amintiri favorite, toate îmi sunt la fel de dragi, chiar şi cele pe care mi le amintesc acum cu greu, dar îmi trezesc nostalgii greu de stãvilit despre toate întâmplãrile noastre. M-am îndrãgostit de tine şi te iubesc încã dinainte de a te naşte, dinainte de a te şti, dinainte de a te vedea vreodatã, dinainte de a mã lãsa vrãjit de privirea ta verde, curatã şi seninã. Nu ştiu când iubesc de ce iubesc, pur şi simplu aşa simt şi când se întâmplã, o fac fãrã nici un fel de limite…   …la fel cum nu ştiu nici când nutresc alte sentimente de ce  le nutresc şi de ce fãptuiesc şi gândesc doar cu mãsuri întregi,… neînjumãtãţite şi nefãrãmiţate. Sentimentele alese se nasc din lucrurile cele mai simple şi obişnuite, din priviri fugare, din vorbe neînsemnate, din speranţe ascunse, din cele mai banale gesturi sosite într-o anume clipã al unui anumit prezent, imposibil de localizat şi imposibil de anticipat. Nu sunt necesare ore, nici zile, nici sãptãmâni pentru a se naşte un sentiment, acelea pot fi eventual obişnuinţe.

În viaţã, apropierea de ceva te îndepãrteazã de altceva. Este greu… de fapt este chiar imposibil sã-ţi pãstrezi alãturi tot ce ţi-e drag. Trebuie la un moment dat sã ştii sã faci alegeri, sã ştii sã te îndepãrtezi fãrã a te înstrãina, sã te pierzi fãrã a te rãtãci, sã plângi fãrã a lãcrima. Sunt o seamã de lucruri importante şi neştiute pe care trebuie sã înveţi sã le retrãieşti de aceastã datã cu totul altcumva. Astãzi pentru noi este o zi anume pentru cã eşti acasã, pentru cã-ţi putem vorbi de la un pas distanţã, pentru cã putem sã te strângem în braţe, pentru cã putem sã te sorbim din priviri, pentru cã te putem auzi fãrã ajutorul aparatelor sofisticate scornite de mintea omeneascã ce ne poartã cuvintele şi imaginile noastre dincolo de orizonturi oriunde în lume dar care nu ne pot umple sufletele cu sentimentul de „acasã” sau de „lângã noi”.   Astazi este ziua când în urma cu douazecişiunu de ani iubirea mea pentru tine a prins formã, a prins glas, când aproape am leşinat de atâta fericire şi apoi mi-am revenit pentru a repeta totul. Atunci când pleci, timpul se opreşte în loc pentru noi, ne transformãm în prizionerii timpului trecut. Tu eşti fãptura care reuşesti sã ne readuci la prezent de câte ori soseşti. Te aşteptãm de fiecare datã cu sufletele la gurã, cu respiraţia tãiatã, cu o nerãbdare copilãreascã, cu zâmbete pe buze, cu nesecate lacrimi de fericire. Acasã este locul în care vei fi primitã întotdeauna cu toatã dragostea, este locul în care nu vom obosi niciodatã sã te aşteptãm. La mulţi ani copilul nostru frumos!

Copilul nostru frumos

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Popasuri in suflet. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la O ZI SPECIALA

  1. Frumos prinos de iubire pentru o ființă iubită, „bătrâne lup de mare”. Să-ți fie sărbătorile luminate, în continuare, de credință și dragoste!

  2. Valentina zice:

    nu-i corect

  3. doar verde zice:

    Doamne !Ce frumos! Felicitari OM frumos ,pentru COPILUL frumos ,pentru cuvantul frumos si pentru sentimentul frumos ce il naste aceasta lectura !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s