O IUBIRE NESFÂRŞITÃ (de ziua soţiei mele)

M-am cãsãtorit cu cea mai mare şi adevãratã dragoste din câte am ştiut. Nu una platonicã şi nedeclaratã, nici una neîmpãrtãşitã şi nici virtualã, ci una cât se poate de palpabilã şi de realã în care trebuia doar sã întind mâna pentru a gãsi oceanul de iubire cu care m-a înconjurat. Totalã şi neţãrmuritã, voluptoasã şi înflãcãratã în care am crezut de la începuturile ei firave. Nu a fost iubire la prima vedere, ci una luptatã şi chinuitã, suferitã şi cuceritã, aşteptatã şi…într-un târziu izbânditã. Ne ştiam şi cam atât, nu ne gândisem niciodatã unul la celalalt decât ca la nişte cunoştinte comune, fãceam parte din douã lumi strãine şi total diferite pentru a mai fi îndrãznit chiar şi numai cu gândul sã ajungem mai departe.  Nu-mi trecuse niciodatã prin cap o astfel de eventualitate zicându-mi cã ar fi fost prea mult pentru mine ca o puştoaicã perfectã şi atât de încântãtoare ca tine sã vinã într-o bunã zi şi sã se aşeze cu atâta hotãrâre şi dragoste alãturi de mine pentru tot restul vieţii. Îmi pãrea un vis prea îndepãrtat şi ireal de frumos şi poate de aceea nici nu speram, pentru cã nu-mi permiteam sã visez la ceva atât de fantastic. Pentru tine, aceastã apropiere ar fi fost în cea mai elegantã exprimare doar o glumã nereuşitã dupã ce mã cunoscusei cronologic vorbind, pentru prima oarã. Veneam dupã o escalã de douãzeci de ore dintre douã zboruri lungi şi obositoare şi dupã încã o noapte, o zi şi pragul nopţii care abia începuse de nesomn, doar şpriţuite din abundenţã cu amicii din ţarã, cu siguranţã cã prima impresie nu putea sã fie în nici un caz grozavã. Ne-am reîntâlnit deci dupã mult timp (aşa îmi pãrea mie atunci) pe falezã şi m-ai pupat scurt şi banal de bun venit pe obraji, aşa cum o fac mai toţi oamenii obişnuiţi când se revãd, un gest frecvent şi lumesc dar suficient cât sã poatã aprinde flacãra speranţei în inima mea. E greu, dacã nu chiar imposibil de explicat de ce atunci şi de ce acolo, pentru cã nu era prima oarã când ne întâlneam dar atunci s-a declanşat ceva în inima mea. O fi fost atâta pasiune în acel gest obişnuit sau poate cã n-o fi fost dar mie mi-a trezit sentimente nemaitrãite pânã atunci, mã fãcusei sã visez şi sã sper în toate nesperanţele mele, îmi dãrâmasei toate planurile, îmi rãvãşisei toate prioritãţile mele de pânã atunci şi îmi invadasei toatã fiinţa, gândurile şi preocupãrile mele. Practic atunci, fãrã sã ştii, îmi tulburasei întreaga existenţã, îmi nãruisei toate ordinile vieţii mele haotice pe care o trãisem, care-mi serveau ca echilibru şi încercam atunci cu disperare sã-mi reclãdesc un plãpând punct de stabilitate în furtuna pe care o declanşasei. Aveam sentimentul cã tocmai îmi ştersesem cu buretele întreaga existenţã, simţind puternic pânã şi mirosul prafului de cretã amestecat cu aroma înţepãtoare de oţet îmbibat, şi cã venise momentul sã încep degrabã una nouã, cu majusculã şi aliniat din coltul din stânga sus. Mi-a rãmas de atunci imaginea unei table mari, negre şi proaspãt şterse ce-şi aşteaptã cu nerãbdare poveştile. Ne-am dat întâlnire peste numai câteva zile pe care însã nu am reuşit sã le supravieţuesc aşa cum stabilisem noi, şi a doua zi am ciocãnit ca un nãtâng timid la uşa ta, cu un motiv ridicol şi neimportant, ţin minte cã ai râs atunci de întreaga situaţie, am râs şi eu şi nimic nu mai conta pentru cã râdeam amândoi.  Era motivul care fãcuse posibil sã te revãd, ce mã salvase din disperarea de care mã lãsasem copleşit pentru teama cumplitã cã nu aş mai fi putut trãi atâta amar de vreme departe de tine. Râdeai când ţi-am spus toate balivernele alea care nu mai aveau importanţã, râdeai copilãros şi-mi pãrea cã erai fericitã şi nu-mi mai pãsa de nimic, ştiindu-te alãturi de mine. Fiecare pas, fiecare respiraţie fiecare gest erau cu gândul numai la tine… era obositor de plãcut!  Lacrimile tale rãscolitoare şi sincere, aerul tãu candid şi neprihãnit, tinereţea şi frumuseţea ta nemãsurate, gingãşia ta, m-au cucerit definitiv, transformându-mã în sclavul propriei mele pasiuni. Mã îndrãgostisem de tine nebuneşte şi iremediabil.  Nu ştiam sã te zugravesc în cuvinte şi nici în pasteluri de culori, te pãstram proaspãtã în sufletul meu tulburat de tine, ştiam sigur cã erai cea mai frumoasã , cu sufletul cel mai sincer şi mai curat pe care-l cunoscusem pânã atunci. Ne-am promis atunci sã rãmânem tineri mereu şi ne-am ţinut promisiunile amândoi, doar timpul ne-a trãdat rãpindu-ne scânteia privirilor tinereşti, scrijelindu-şi nedrept şi adânc, urmele trecerii lui pe frunţile noastre  împovãrate de griji. Uneori cred ca neîplinindu-mi visele frumoase izvorâte alãturi de tine, am fost doar stãvilarul tãu spre ceva mai bun, toatã viaţa suntem datori sã facem alegeri şi mereu vor exista acei mulţi de “dacã”, indiferent de ce hotãrâri am fi luat. Mereu mã gândesc cã atunci demult pe faleza Dunãrii când ne-am întâlnit şi sãrutat scurt pe obraji, dacã unul dintre noi ar mai fi zãbovit câteva secunde sau zeci de secunde, sau dacã privirile nu ni s-ar fi întâlnit întâmplãtor, nu am mai fi aprins acea flacãrã numai a noastrã şi poate cã toatã viaţa noastrã ar fi decurs altfel şi cã poate nici mãcar nu am mai fi fãcut parte unul din viaţa celuilalt…. Ma cutremur cât de aproape am fost sã trec pe lângã fericire, fãrã s-o fi aflat vreodatã. Cum este viaţa asta… cãile ei sunt mai întortocheate decât orice labirint…. . Viaţa asta este ca o mare garã unde trenurile vieţii vin şi pleacã în treaba lor iar noi trebuie sã fim pregãtiţi şi sã ştim sã ne urcãm în cel potrivit şi sã avem priceperea de a coborâ ocolo unde trebuie, altminteri vom rãmâne doar cu senzaţia de rãtãcitor fãrã rost prin viaţã şi cu un gust ciudat de neîmplinire… Am trãit amândoi clipe frumoase şi pline de dragoste dar nimic nu se poate compara cu neţãrmurirea iubirii revãrsate dupã venirea pe lume a „gâgâlicei” noastre.la chindie

Deşi ordinea iubirilor şi prioritãţilor noastre s-a schimbat de atunci, continuãm sã ne iubim cu înţelepciunea minţilor de acum. Respectul reciproc nu ne-a pãrãsit niciodatã în toţi anii scurşi şi trãiţi împreunã(şi s-au adunat câţiva) petrecând perioade grele care ne-au unit şi mai mult, şi dupã rãtãcirile mele inconştiente, ai avut tãria de a mã readuce pe drumul cel bun ca pãstorii cei pricepuţi, oile rãtãcite. Şi dacã mama mea m-a nãscut în ultima zi al unui ianuarie geros de demult, tu m-ai renãscut la 40 de ani prin ambiţia, stãruinţa, încãpãţânarea ta de a nu te da bãtutã cu nici un chip şi de a te opune tuturor pãrerilor potrivnice şi neîntrbate de a crede în acest „noi”doar al nostru cu toatã fiinţa ta.. Şi pentru aceastã readucere în simţiri, înapoi la viaţã defapt, îţi voi rãmâne recunoscãtor mereu. Acolo unde toatã lumea declara fãrã sã le-o fi cearut careva cã nu ar fi fãcut atâta risipã de energie pentru jumãtatea sa, tu te-ai încãpãţânat sã gândeşti ca tine şi sã faci ca tine, şi sã crezi cu stãruinţa omului încãpãţânat cã e drumul cel bun şi ai reuşit.  Dragostea ta pentru Dumnezeu te-a îndemnat mereu sã faci bine celor din jur, sinceritatea şi dragostea ta pentru adevãr şi a lucrurilor clare ţi-a dat uşurinţa sã priveşti pe oricine în ochi, iar pasiunea cu care îţi iubeşti familia  şi apropiaţii ţi-a clãdit sufletul curat, desãvârşind omul extraordinar din tine.  Tu eşti dintotdeauna insula mea de stabilitate şi înţelepciune, mintea ce mã ajutã mereu sã vãd orice lucru mai limpede decât aş fi fost în stare s-o fac singur, eşti sfatul matur de care am nevoie uneori. Pentru tine aş inventa un nou „te iubesc” cu care sã-ţi spun doar ţie cât de mult te iubesc. Sã fie un cuvânt  doar de noi ştiut şi doar de noi pãstrat  şi de neîmprumutat, sã-l înţelegem doar noi. Ar fi trebuit ca acum de ziua ta, sã-ţi scriu o bibliotecã de cuvinte frumoase despre dragostea mea pentru tine dar nu aş mai fi avut timp sã te iubesc şi sã trãiesc, aşa cã doar te-am iubit zi şi noapte, clipã de clipã, reuşind doar la aniversãrile vieţii sã-ţi scriu ca şi acum doar câteva mici frânturi din ceea ce simt. Pentru tot ceea ce faci şi ceea ce eşti pentru noi, eu şi fiica noatrã, îţi urãm cu multã iubire: La mulţi ani „mamii” a noastrã!Golden sands

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Popasuri in suflet. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la O IUBIRE NESFÂRŞITÃ (de ziua soţiei mele)

  1. Calde felicitări pentru dragostea atât de frumoasă dintre voi și La mulți ani minunatei tale soții! Mă bucur pentru voi și mi-aș dori ca astfel de cupluri să văd cât mai multe în jurul meu. Sunt convins că atunci lumea ar fi mai bună, pentru că fericirea și înțelegerea pornește din sânul familiei și să răsfrânge în societatea din care facem parte. Să vă iubiți mereu și să trăiți împreună până la adânci bătrâneți! 🙂

  2. Oameni ca voi fac lumină în jurul lor. LA MULȚI ANI!

  3. Malacu Monica zice:

    Cat de frumos….!! Este cea mai frumoasa declaratie de dragoste!! Felicitari pentru familia frumoasa pe care o aveti si sa va dea Dumnezeu ani multi si sanatosi impreuna!!

  4. eumiealmeu zice:

    Mi-au cam dat lacrimile. Semn bun, de fapt, pentru că într-o lume sărăntoacă, în care se râde prostește, e destul de greu să vezi lacrimi… de bucurie… Știu, nu e ziua ei, dar tu tot zic… La mulți ani, iubirii dintre voi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s