COLT DE RAI

Sosise vacanta cea mare iar vocea fiicei mele trãda o bucurie fãrã margini, la fel ca bucuria din toamnã când plinã de nerãbdarea revederii colegilor, chiţãia cu neastâmpãr asteptand sã înceapã cursurile. De aceastã datã bucuria ei era mult mai mare pentru cã urma o binemeritatã vacanţã.Încercam sã retrãiesc odata cu ea zilele vacanţelor mele de varã, când aveam sentimentul de sfârşit al unei etape a vieţii dar cãreia atunci nu-i acordam importanţa cuvenitã. Aşteptam vacanţele ca pe un liman salvator, simţeam uşurarea unei socoteli deja încheiate cãreia îi trãsesem vremelnic linia de final, aşteptând prima zi de vacanţã sã mã pot deconecta, sã mã pot reseta, sã-mi scot stekerul din prizã şi sã funcţionez din inerţie(dupã soare), fãrã nici un fel de program de operare, haotic şi spontan, fãrã reguli obositoare. Atâta libertate simţeam în vacantele de vara si atata bucurie imi produceau si totusi imi lipseau colegii mei dragi si tot ce faceam impreuna cu ei la joaca. Oricum, gandul imi zbura mai tot timpul la ei si la momentele placute ce aveau sa vina, de povestirile peripetiilor noastre de dupa vacante. In fiecare vara alergam pe malurile lacului Razelm in satul meu natal in care ma nascusem, facusem primii pasi si primele clase primare, apoi mutandu-ma la oras, devenise locul pentru lipsa caruia invatasem sa suspin in tacere.  Aveam eu secretele mele doar de mine stiute si abandonate acolo la tara. Casa inca mai exista dar vraja aceea pe care o stiam in suflet si amintiri, disparuse, se spulberase fara pic de urma. Incercam sa reiau sentimentele acelea traite in copilarie cand in gradina mamei plina de nenumarate soiuri de flori, imi placea sa stau tolanit pe prispa joasa a casei cu fata in sus, la umbra gradinii intesate cu trandafiri caţãrãtori ce te imbatau cu parfumul lor cuceritor, in zumzetul necontenit al miilor de albinute ce roiau grabite catre destinatii doar de ele stiute, incercand sa-mi fac loc privirilor pana sus la cer, acolo unde razletii nori albi se lasau modelati in plutirea lor lina, de imaginatia mea bogata. Toate acestea mai erau posibile dar totusi erau asa de diferite de cum ar fi trebuit sa fie… imi lipseau vorbele mamei, graba ei prin curte cu treburi mereu urgente, cloncanitul clostilor cu piuitul puilor, forfota permanenta si fosnetul frunzelor. Acum curtea asa pustie Casa cu prispafiind,(ca un film mut, parasit de muzicant) imi parea ca pana si vrabiutele ocoleau acel loc, era atat de pustiu si de trist incat dupa cateva incercari de a mai reusi acea desfatare stiuta, am renuntat si am preferat s-o pastrez doar in amintirile mele. Mai tarziu, fiind doar in vizita preferam ca pentru patru saptamani, cat era ziua de lunga sa visez pe malul apei privind pofticios spre maretia insulei Popina, la expeditii nemaifacute, inspirate de cartile copilariei mele. Nu numaram niciodata clipele, zilele sau noptile, nu aveam telefoane sau internet si nici televizor si in acele vacante nici nu le simteam lipsa, fiindu-mi indeajuns cartile, visele si sperantele mele. Traiam clipele acelor  zile de vacanta neincorsetat de contabilizarea orelor, de foamea permanenta de timp pe care o resimteam la scoala, parandumi-se ca traiesc alte vremuri, ca am facut un pas in trecut fara regrete. Intram pe ulitele stiute ale satului si ma agatam de carutele care treceau ducandu-ma mai aproape de casa bunicilor, tinand loc autobuzelor arhipline din oras care duhneau mai  mereu a transpiratie. Alergam speriind cârdurile de gâste ce mergeau sau se intorceau de la dereaua satului si ma feream mereu cocotandu-ma cat mai sus pe garduri, de furia gascanilor cu gaturile intinse ce sasaiau spre mine amenintator. Impreuna cu baietii de varsta mea din sat, prindeam si calaream magarii de pe ulitele pustiite de arsita, iar seara stateam docil si nemiscat fara a raspunde niciodata ocarilor aduse pentru necumintenia mea din ajun, rabdand sa mi se scoata spinii din spate, infipti acolo atunci cand magarii suparati si speriati de tipetele noastre ne aruncau furiosi din grumaz. Am invatat din viata satului sa pretuiesc lumina si sa nu ma sperii de intuneric, am invatat sa citesc la lumina lampii cu gaz, si lectura la acea lumina mi se parea altfel, ma facea sa cred ca descopar adevaratele taine nemaigandite pana atunci. Atmosfera creata in timpul lecturii la acea lumina firava si faptul ca lumina nu avea puterea de a inunda intreaga incapere, facea ca incarcatura emotionala a lecturii sa se amplifice, iar misterul sa creasca. Imaginatia mi-o lua razna si mi se proiectau ca la un adevarat cinematograf (alb negru)scene din aventurile citite, am uneori impresia ca nu am citit pur si simplu cartile ci ca le-am vizionat, derulandu-mi-se in imagini prin fata ochilor, simtind fiecare sentiment si traire a eroilor si actiunilor lecturate. Uneori ma gandesc la eroii copilariei mele ca la niste prieteni vechi si dragi, asa de bine ii am intipariti in suflet. Era o abandonare a mea in acele vacante in care nu mai stiam de nimic din ceea ce cu cateva zile in urma imi umpluse pana la saturatie existenta. Imi placea sa fac lucruri nemeifacute pana atunci, sau de-a dreptul trasnite, si ma simteam ca un spectator detasat de actiune la fel cum simt acum cand joc pe calculator jocuri. Am considerat mereu acele perioade de vacanta petrecute la tara ca pe niste evadari din timp si desi imi schimbau brusc si imediat viata, ma adaptam repede si din mers ei, de parca acela era adevaratul ritm al vietii mele cotidiene. Mesele aveau acolo la tara un farmec aparte:la o masuta foarte joasa, rotunda din lemn, se aseza toata lumea pe niste scaunele la fel de micute, faurite din lemn brut despicat pe fibra doar trandafiride bardele ascutite ale mesterilor dibaci, care purtau adanc amprentate patina timpului. Masa era servita in“strachine” de lut, frumos pictate pe interior, din care serveam doar cu linguri mari de lemn tinute in niste “catrune” taiate pe post de suport si agatate de peretii imaculat varuiti. Painea aceea mare si rotunda, coapta in cuptorul de lut din curte al bunicii pe care o curata pe vatra de taciunii incinsi, la fel ca si mama mea odinioara cu o legatura de pene mari de gasca, era taiata doar de barbatul casei care desi statea la aceeasi masa rotunda ca si noi, avea aerul acela grav si serios de parca ar fi stat in capul ei. Mereu mesele incepeau cu o rugaciune pe care eu nu reuseam niciodata sa o aud, imi impreunam cuminte palmele sub barbie si in timp ce spuneau rugaciunea, eu incercam cu priviri furise sa deslusesc pe buzele lor ce anume spuneau acele rugaciuni. Nu intelegeam decat sfarsitul de fiecare data, rostit mai tare prin care multumeau Domnului de sanatate si bucate, restul ramanand o taina a lor. Savuram fiecare clipa a acelei parti a vacantei care nu stiam niciodata cand se va sfarsi, fiindca nu imi placea sa contabilizez timpul scurs. Deobicei simteam ca zilele de vacanta la tara erau pe sfarsite, atunci cand mi se facea un dor nebun de familie si prietenii abandonati in arzita orasului cu asfaltul strazilor topit de dogoarea ucigatoare si mai intotdeauna concidea cu vorba trimisa de parinti care ma asteptau pregatiti cu toate bunatatile sa revin la Tulcea, astfel se incheia o alta etapa a vacantelor mele. Vacantele s-au terminat, timpul s-a scurs, schimband oamenii, spulberand acel mic colt de rai, transformandu-l in amintiri dulci cantonate in inima mea.Fiecare copil din noi pastram in inimi cu sfintenie acel colt de rai al fiecaruia, oriunde s-ar afla el.

Insula Popina

Insula Popina

 

Insula popina

Insula popina

Lacul razelm

Lacul razelm

Insula Popina
Insula Popina

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Popasuri in suflet. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la COLT DE RAI

  1. ichandreea zice:

    Nu putea fi descrisa mai frumos povestea copilariei, cu tot farmecul ei. Locul in care am copilarit are o incarcatura emotionala uriasa si desi noi crestem, nostalgia zilelor de vacanta din tinerete va ramane mereu. Aceleasi lucruri le pot spune si eu despre casa bunicilor din delta, unde m-as intoarce oricand cu aceeasi bucurie. Te iubesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s