DESPRE PRIETENIE

   prietenie-211x300Puţini mai cunosc şi mai tânjesc dupã acest simţãmânt înalt, nobil şi plãcut de prietenie. Toatã lumea îl pronunţã fãrã a-l înţelege, fãrã nici o emoţie în simţiri de parcã ar exprima o banalitate.  Lumea devine pe fiecare zi ce trece mai sãracã, ne pierdem toate valorile, le demonetizam prin uzitarea lor peste masurã pentru înţelesuri false, ne batem joc de ce-i sfânt şi frumos şi aşezãm nonvalori pe piedestale înalte de aur cãrora le acceptam toate neghiobiile şi prostiile debitate, ca pe nişte legi universal valabile. Confundãm arta cu chiciurile şi ne fãlim cu orice ciob de sticlã care straluceşte în soare. Ne lãsãm prostiţi de toţi idioţii cu vorba dulce si aspect plãcut care ne propovaduiesc tot felul de falsuri alegandu-i chiar sa ne fie conducatori si le întoarcem spatele oamenilor valoroşi si cinstiţi. Folosim din ce în ce mai des expresii ca: „prieten de ocazie” sau “prieten de o zi” când este limpede cã aşa ceva nu existã, ca este un non sens. Oamenii le atribuie titulatura de prieten necunoscuţilor, sau cunoştinţelor pasagere de pe urma cãrora încearcã sã profite la maxim. Prietenia nu are în comun nimic cu profitul şi înşelãciunea. Prietenia înseamnã o toatalitate de mai multe calitaţi necondiţionate de nimic: nici de timp şi nici de cantitate, doar acelea  sunt adevãratele prietenii.  Sentimentul s-a uitat fiind mai mult ca sigur ignorat sau cunoscut cu adevarat in plenitudinea lui de o minoritate in continua scadere. Cuvântul , simţãmântul, îşi pierd puritatea înţelesului de la începuturi folosindu-se tot mai des si aiurea. Se minte fãrã rost şi oriunde, se minte şi în juraminte iar sincera strangere de mânã nu mai are valoarea de pecete, neîncrederea este pretutindeni şi totuşi orice pãdure oricât de stufoasã şi întunecatã ar fi, are şi mici poieniţe. Pe acelea trebuie sã le cãutam. Îmi place sã mã încred în sentimente, gândesc emoţional cu inima şi este dureros când mã înşel pentru cã viaţa o simt, nu o raţionez.  Într-o prietenie (lumea nu ştie sau a uitat), cã nu exista jumatãţi de mãsurã. Acolo se lucreazã cu unitaţi de mãsurã netrunchiate , ele ori sunt ori nu. Nu existã prieten mai bun sau mai puţin bun, existã doar prieteni; toţi la fel şi egali, nu existã o ierarhie a lor, nu avem dreptul sã ierarhizãm prietenii, aceste ierarhii pot exista oriunde vrem noi dar nu aici . Dacã ierarhizãm aceastã nobilã trãire, atunci cred ca sentimentul mãret de prietenie este în mare pericol de a fi asimilat de falsitatea şi minciuna care ne înconjoarã. Nu mai avem timp sã cunoastem nimic şi deci rãmânem fãrã prieteni. Puţini oameni îşi mai rezervã timp sã cunoascã pe cineva, sã sãdeascã şi sã ocroteascã acea sãmânţã de prietenie. Au uitat oare toţi oamenii de prietenia sincerã şi adevaratã? Prin educaţia de mântuialã primitã, tinerii derutaţi îşi aleg false modele în viaţã care ridicã smecheria ieftina şi de prost gust la statut de virtute, iar sinceritatea şi bunãtatea sunt luate drept prostie şi astfel tãria modelelor morale şi spirituale se diluiazã, se degenereazã pe masura trecerii timpului la fel ca şi  materialul genetic prin încrucişãri neinspirate ducând la tâmpenie. Sunt din ce în ce mai multe lucruri ciudate care se petrec în jurul nostru şi noi nu ripostãm şi nu încercãm sã le împiedicãm ci ne strãduim cu staruinţa noastrã doar sã le înţelegem absurdul. Oamenii de-a lungul istoriei nu au fost solitari, trãind în comunitãţi strâns uniţi prin legaturi nevãzute, doar simţite şi pe masurã ce omenirea a evoluat comunitaţile au crescut în dimensiuni fizice, însã legaturile ce îi uneau au slãbit, fãcând ca sentimentul sã alunece undeva în derizoriu. Prietenii nu sunt de unicã folosinţã şi nu îi scoatem la lumina din vreo agendã veche, uitatã şi prafuitã prin cine stie ce cutie ponositã din debara doar la rãscruci, ca pe niste icoane tainice la care sã ne rugãm în pripã când suntem stramtorati, ci îi purtãm în noi mereu şi oriunde şi chiar dacã uneori nu îi mai întâlnim pentru foarte mult timp, atunci când se întâmplã sã îi revedem, ne simţim de parcã ar fi cel mai natural lucru. Ca şi când ne-am fi desparţit pentru foarte scurt timp, reluându-ne discuţia din ajun de rãtãcirile noastre prin lume. Ei nu se uzeazã şi nu se devalorizeazã, sunt comori vii, umblãtoare şi rare. Prieteniile sunt reciproce, totale şi nemarginite în toate dimensiunile ei, sunt extensiile sufletelor noastre. Prieteniile sunt doar simţite şi trãite şi nimic din ce ţine de ele nu trece prin filtrul gândirii. Prin gândire chiar dacã facem lucruri cinstite, sincere si oneste, realizãm doar proiecte, planuri, scenarii care nu au multe în comun cu sentimentele, simţirile şi trãirile noastre. Gândirea are limitele ei impuse de legile, canoanele şi obiceiurile locului şi firii, nu poţi realiza tot ce gandeşti dacã intrã în contradicţie cu acestea, pe când sentimentele sunt fãrã limite, nemarginite şi uneori pot deveni devastatoare chiar traumatizante pentru cel care le traieşte. Oamenii au încetat sã ştie sã mai asculte pãsurile şi problemele celui de lângã el, dau din cap a înţelegere şi se gândesc la cai verzi pe pereţi aşteptând rãbdãtori dar în realitate teribil de grãbiţi sã ne strângã mâinile a despãrţire şi sã uite de oful pe care tocmai i l-am împãrtãşit, de parcã s-ar teme sã nu fie contagioasã problema aia a noastrã. Molima adevaratã însã nu este cea care zace în sufletele noastre dijmuite de greutaţile vieţii, ci în minţile bolnave ale celor fãţarnici. Şi cum tot ce-i rãu şi dãuneazã nu piere ci se înmulţeşte nu îndoit şi nici înzecit sau însutit ci te inundã şi te copleşeşte prin dimensiune, şi aceastã molimã se întinde ca o pecingine peste valorile oamenilor. Oamenii şi-au cultivat în ultimile decenii o extraordinarã capacitate de bataie de joc şi nepãsare, nu era suficient rãul care exista deja, a trebuit sã-şi creeze şi aceastã latura retrograda si urata. Merg pe stradã şi nu cunosc pe lângã cine trec, cu cine vorbesc, cu cine îşi dau bineţe, cui îi cedeazã scaunul politicoşi dimineţile în autobuz(daca mai cedeaza cineva altcuiva locul sau). Oamenii dacã se impiedicã de un bolovan pe stradã, nu-l mai înlaturã din drum, cum ar fi normal şi firesc, ci se aşeazã bucuroşi pe acea margine de trotuar pândind nerabdatori pe urmatorul care se va împiedica de acel obstacol. Au început sã devinã rãi cu semenii ajunşi la ananghie, sã se nãpusteascã asupra lor cu ocãri şi vorbe grele în loc sã-i ajute, s-a ales praful de acea dulce solidaritate dintre oameni fãcând sã se adânceascã şi mai mult hãul dintre semeni. Oamenii buni, prietenii adevarati si nerãsuflaţi sunt din ce in ce mai greu de gãsit. Daca-i aveţi, preţuiţi-i; dacã nu, cãutaţi-i!prietenie-1

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Popasuri in suflet. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la DESPRE PRIETENIE

  1. ichandreea zice:

    Foarte adevarate, dar si dureroase in acelasi timp, cuvintele scrise de tine. Ma regasesc printre randuri si nu pot decat sa te felicit pentru talent si sa te indemn la fel ca si domnul Ariton, sa publici un volum de carte. Ar fi extraordinar! Te iubesc!

    • Multumesc pentru cuvintele frumoase! Atunci cand scriu despre ce am trait sau despre ce simt, mi se intampla foarte adesea sa devin pertinent pentru ca sunt convins de ceea ce scriu si pentru ca fiecare particica a „eu”-lui meu crede ca asa este bine si drept. Cred ca prietenia este vesnica si nu cred ca amicii pasageri pot fi numiti prieteni, indiferent cate suparari ar produce afirmatia mea dar asta nu inseamna ca in timp nu pot deveni…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s